Cei, care trec pragul magazin-atelierului nostru ne pun mereu aceeași întrebare: Ce suprafață acoperă un litru de vopsea cretă Annie Sloan Chalk Paint? Încercăm să vă răspundem.
Un răspuns general despre acoperirea vopselei Annie Sloan Chalk Paint
1 litru de vopsea Annie Sloan Chalk Paint este suficientă pentru a acoperi 13 metri pătrați într-un singur strat, cel puțin așa este precizat pe ambalaj. Bineînțeles, răspunsul variază în funcție de mulți factori, cum ar fi:
- materialul sau finisajul peste care vopsiți;
- calitatea suprafeței pe care o vopsiți;
- temperatura la care lucrați;
- gradul de umiditate din încăperea în care lucrați;
- vechimea și consistența (gradul de diluare a) vopselei cu care lucrați;
- intensitatea culorii cu care lucrați;
- tehnica de vopsire;
- instrumentul cu care aplicați vopseaua;
- numărul de straturi aplicate pe suprafață etc.
Din experiența noastră, 2 straturi în general sunt suficiente pentru o acoperire perfectă. Dacă alegi una dintre alburile Original sau Old White, probabil că va fi nevoie să aplici 3 straturi consecutive, în cazul albului Pure în unele situații chiar 4 straturi.
Cum este ambalată vopseaua Annie Sloan Chalk Paint?
Vopseaua pentru mobilă Annie Sloan Chalk Paint poate fi achiziționată în trei variante:
- cutie mică de 120 ml;
- cutie mijlocie de 500 ml;
- cutie mare de 1 litru.
Greutatea cutiei ce conține 1 litru de vopsea variază între 1,5 și 1,9 kg – în funcție de culoare.
Care sunt obiectele pe care le putem vopsi dintr-o cutie de vopsea cretă Annie Sloan Chalk Paint?
Din cutia mică de 120 ml se pot vopsi:
- un scaun mai mic, cu spătar nu foarte voluminos sau unul cu șezut tapițat;
- un taburet de bucătărie;
- o măsuță mică
- o noptiera micuță cu un sertar și picioare suple, lungi;
- 2-3 scaune mici pentru copii;
- 4-6 rame foto, în funcție de dimensiune;
- un taburet Bekvam cu 2 trepte de la IKEA;
- un cufăr cu dimensiunile 80x50x60 cm (vopsit doar pe exterior);
- o căsuță de păpuși;
- o suprafață de mobilier (panou, lambriu, ușă) de cca. 1,5 mp, într-un singur strat.
O cutie de 500 ml este suficientă pentru a vopsi:
- o masă rotundă sau pătrată cu diametrul/latura de 80 cm;
- două noptiere clasice;
- trei-patru scaune de sufragerie;
- o comodă mai mică cu 3-4 sertare, cu lungimea de cca. 90 cm;
- un dulăpior mai mic cu 2 uși;
- 7 mp de lambriu într-un singur strat.
Cu 1 litru de vopsea cretă pentru mobilă Annie Sloan vopsim:
- un dulap mare cu două uși;
- un bufet sau o comodă mare cu 3 sertare (120x60x150 cm);
- o masă mai mare;
- două uși de interior;
- șase scaune de sufragerie;
- două comode mai mici și o noptieră;
- 13 mp de lambriu într-un singur strat (în funcție de culoare).
Experiența noastră generală este, că vopseaua ajunge pentru vopsirea unei suprafețe mai mari decât ai preconizat la început. Annie Sloan Chalk Paint este vâscoasă și lucrabilă, se întinde foarte bine fără a se usca prea repede. Amestecă bine vopseaua după ce ai deschis cutia. Înainte de deschidere, întoarce cutia cu capul în jos și las-o așa câteva ore. După deschidere, amestecă bine vopseaua cu o lopată de lemn sau o lingură, astfel încât componenții și pigmenții să se amestece perfect. Noi nu diluăm primul strat de vopsea. De la al doilea strat se poate dilua cu cca. 10-15% apă pentru o întindere mai ușoară și un aspect mai neted.
Observație: Gândește-te din timp dacă vopsești doar pe exterior sau și în interiorul piesei de mobilă. Bibliotecile dispun de suprafețe mai mari decât te-ai aștepta. Contrar așteptărilor, scaunele sunt piesele cel mai greu de vopsit (în general corpurile cu multe baghete subțiri).
Cantitatea de vopsea folosită depinde mult de tehnica de vopsire.
Vopseaua cretă Annie Sloan Chalk Paint poate fi folosită creativ, în nenumărate feluri, prin urmare consumul de vopsea variază considerabil. Tehnicile enumerate mai jos necesită cantități diferite de vopsea pur și simplu din cauza naturii lor:
- tehnica perierii uscate (drybrush);
- mai multe culori suprapuse, stratificate, amestecate (distressed, ombre, blending) etc.
- spoiala (diluțiile de vopsea cu apă) sau colorwash;
- acoperirea completă, pe toate fețele, inclusiv interiorul;
- texturarea, amestecarea cu Saltwash, șablonarea în relief;
- efectul de învechire, crăpare sau ciobire;
- vopsirea sticlei, a suprafețelor de plastic sau metalice;
- vopsirea textilelor.
În cărțile lui Annie găsești proiecte grozave, prezentate pas-cu-pas, pentru diverse piese de mobilier și tehnici de pretutindeni. Sunt o sursă inepuizabilă de inspirație, cu imagini reale și explicații scurte, la subiect.
O altă sursă extraordinară pe care ți-o oferim sunt atelierele organizate de Blue Brush Studio la Cluj, pentru a învăța diferitele tehnici de vopsire. Vino personal în magazin, iar noi îți povestim cu drag despre ele. Descrierile le găsești și pe site: www.bluebrushstudio.ro/category/workshopuri
Îți dorim spor la vopsit!
Enikő & Kati